Marcel Ciocîrlan

Start here

The “right” to be removed from Google: what the big EU decision means and the reaction so far

Gigaom

Europe’s highest court this week ruled that a Spanish man can force Google(s goog) to remove a search result that contained financial information he thought was embarrassing. The surprise ruling, which has alarmed free speech advocates, has big implications for tech companies like Google and Facebook, and could fundamentally change how people use the internet in Europe.

Here’s an explanation of what the ruling actually does, what the press is saying and where to learn more.

Who is this Spanish man and what can he remove from Google?

Mario Costeja is a 59-year-old lawyer who sought to remove a Google link to a 1998 news article about an auction, which mentioned that Costeja had to sell his house to pay outstanding debts. The European Court of Justice’s decision means that the news article will remain online but that it will no longer turn up in some Google searches.

Where does the ruling apply and when will it…

View original post 872 more words

VIDEO: Motorcyclist’s Wild Ride On I-580 In Oakland

CBS San Francisco

OAKLAND (CBS) — A motorcyclist who took a wild ride on I-580 in Oakland, almost got away with it.

Unfortunately for him, authorities were flying overhead in a CHP plane and caught his antics on tape.

[worldnow id=10121190 width=435 height=270 type=video]

Video shows the rider weaving in and out of traffic, standing up on the bike, even doing wheelies at speeds in excess of 100 mph.

The biker, Cory McConah said he had no idea he was being videotaped.

The CHP followed McConah to his house and he was cuffed and arrested that day.

Later, the 23-year-old was fined $500, given 3 years’ probation, 20 days in jail and community service. He may have to sell the bike as a condition of his probation.

View original post

Aplicarea sharia în materie succesorală, în România

1. Publicarea normelor sharia[1] privind succesiunile (Sharia succession rules), la 13 martie 2014, de către The Law Society Londra (http://www.lawsociety.org.uk/advice/practice-notes/sharia-succession-rules/) a fost exploatată de media tabloidă britanică în nota senzaționalist-extremistă obișnuită, presa vremii titrând pe un ton alarmist nici mai mult nici mai puțin decât adoptarea legii islamice în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (http://www.dailymail.co.uk/news/article-2587215/Sharia-Law-enshrined-British-legal-lawyers-guidelines-drawing-documents-according-Islamic-rules.html; http://www.telegraph.co.uk/news/religion/10716844/Islamic-law-is-adopted-by-British-legal-chiefs.html), „informație” care a fost preluată și transmisă ca atare și pe continent. Abuzul de dreptul la liberă exprimare, devenit o constantă în practica jurnalistică insulară și nu numai, a împiedicat exercitarea dreptului cititorilor la informare, în condițiile în care majoritatea acestora fie nu are cunoștințe juridice, fie nu are nici interesul, nici exercițiul de a cerceta și verifica din surse diferite „informațiile” livrate astfel în spațiul public.

2. În fapt, așa cum se arată la paragraful 1.2 din sus-citatele norme, acestea constituie doar unul dintre standardele de bune practici disponibile în materie, care se adresează avocaților (solicitors) angajați de legatari de confesiune islamică în vederea redactării de testamente, atunci când există elemente de extraneitate, mai precis atunci când dezbaterea succesorală este supusă atât legii engleze cât și unei legi naționale diferite și, implicit, devin incidente dispozițiile de drept internațional privat privind conflictul de legi. Conform  legilor în vigoare în Anglia și Țara Galilor, lex situs (legea locului unde se găsesc bunurile) se aplică în ce privește bunurile imobile, în timp ce lex domicilii (legea domiciliului) guvernează regimul proprietății asupra bunurilor mobile. Totodată, potrivit dreptului englez, domiciliul copilului este considerat a fi domiciliul tatălui (ori al mamei, în cazul în care părinții nu au fost căsătoriți la nașterea acestuia) și poate fi schimbat doar după împlinirea vârstei de 16 ani prin manifestare de voință univocă în acest sens. Ca atare, spre exemplu, în cazul în care din masa succesorală a testatorului decedat în Anglia sau Țara Galilor dar născut într-o țară în care este aplicabilă sharia (în condițiile în care legatarul nu a obținut domiciliul în Marea Britanie) fac parte bunuri mobile, instanțele britanice trebuie să aplice sharia (legea domiciliului) în ce privește bunurile respective, chiar dacă acestea se află pe teritoriul regatului. Această reglementare a precedat adoptarea de către The Law Society Londra a normelor menționate și, prin urmare, în condițiile existenței unei comunități islamice consistente în regat și, implicit, a unei cereri corespunzătoare pe piața serviciilor juridice, autoritatea de coordonare și reglementare a activității avocaților (solicitors) din Marea Britanie a apreciat ca fiind necesară și utilă elaborarea acestor standarde menite a facilita exercitarea profesiei de o manieră corespunzătoare din punct de vedere al calității și rigurozității în respectarea normelor de drept.

3. Spre deosebire de legea aplicabilă în Anglia și Țara Galilor, la care ne-am referit anterior, dar și de vechea reglementare a Legii nr. 105/1992, Codul civil român în vigoare prevede la art. 2633 că moștenirea este supusă legii statului pe teritoriul căruia defunctul a avut reședința obișnuită, la data decesului, reglementând aplicarea unitară a unei singure legi, fără a face distincție după cum masa succesorală este compusă din bunuri mobile sau imobile[2].  Cu toate acestea, aplicarea sharia este, de asemenea, posibilă în România în condițiile în care, potrivit art. 2634 din același cod, o persoană are dreptul de a alege legea statului al cărui cetățean este. Totodată, conform art. 2635, pentru a fi întocmit, modificat sau revocat valabil, testamentul poate să îndeplinească condițiile de formă reglementate inclusiv de legea națională a testatorului ori de legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat. Prin urmare, în cazul în care un cetățean al unui stat în care este aplicabilă sharia, deși având reședința obișnuită în România, alege ca moștenirea sa să fie supusă legii naționale (validitatea consimțământului fiind raportată la dispozițiile în materie ale acestei legi), acesta poate solicita și obține întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului potrivit legii statului de cetățenie, la fel cum instanța sau notarul public sunt obligați să facă aplicarea sharia în ceea ce privește dezbaterea succesiunii într-un astfel de caz. În literatura de specialitate a fost exprimată opinia conform căreia opțiunea de alegere a legii aplicabile moștenirii ar fi limitată doar de aplicarea legii de la reședința obișnuită a defunctului cu referire la drepturile moștenitorilor rezervatari, deși o astfel de dispoziție nu se regăsește în niciunul din textele articolele cuprinse în capitolul IV „Moștenirea” al titlului II „Conflicte de legi” din cartea a VII-a „Dispoziții de drept internațional privat” a noului Cod civil (a se vedea I. Macovei și N.R. Dominte; coordonatori Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei; Noul Cod civil – Comentariu pe articole, Ed. C. H. Beck București, 2012, pag. 2593). Subliniem că, potrivit art. 2636 din Codul civil, legea aplicabilă moștenirii stabilește, printre altele, „persoanele cu vocație de a moșteni” și „calitățile cerute pentru a moșteni” iar art. 2634 prevede că legea aleasă se aplică moștenirii în ansamblul acesteia. Prin urmare, apreciem că, în condițiile alegerii sharia, ca lege națională, normele și principiile acesteia se aplică moștenirii inclusiv în ceea ce privește persoanele cu vocație succesorală, fiind exclusă în totalitate aplicarea normelor române de drept substanțial în materie. De altfel, rezerva succesorală este definită la art. 1086 din Codul civil român ca fiind „partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinței defunctului, manifestată prin liberalități ori dezmoșteniri”, nicidecum prin exercitarea opțiunii de alegere a legii naționale de către un cetățean străin cu reședința obișnuită în România. Desigur că, în ipoteza unei persoane cu dublă cetățenie, alegerea sharia, de exemplu, ca lege aplicabilă moștenirii, în dauna celor care ar avea vocație succesorală doar potrivit legii române, ar putea și ar trebui să facă obiectul unor cercetări amănunțite sub aspectul validității declarației de opțiune, ținând seama de scopul real al declarantului la momentul exercitării acestui drept.

4. Pe cale de consecință, față de cele anterior arătate rezultă că sharia poate fi aplicabilă și în România în materie succesorală, atunci când autorul în drepturi, cetățean al unui stat islamic a ales ca moștenirea sa să fie guvernată de legea națională. Ca atare, vom enunța mai jos câteva din regulile în materie, evidențiate în lucrarea publicată de The Law Society Londra sus-citată, recomandat a fi avute în vedere de avocații britanici la redactarea testamentelor lăsate de legatarii musulmani, în cazurile în care sharia este incidentă. Potrivit acestor norme, pentru început trebuie avute în vedere trei aspecte, și anume: (i) în primul rând, trebuie achitat pasivul succesoral, inclusiv cheltuielile de înmormântare; (ii) cota disponibilă ce poate fi lăsată moștenire exclusiv unor terțe persoane, fără vocație succesorală legală, nu poate depăși o treime din masa succesorală; (iii) ceea ce rămâne după stingerea pasivului și executarea legatului față de terți (dacă există) se împarte moștenitorilor legali, care pot fi primari și secundari (a se vedea paragraful 3, pag. 5 din regulile anterior citate). Moștenitorii primari sunt: tatăl, bunicul, fratele uterin și soțul, pe de-o parte, respectiv: soția, fiica, nepoata, sora, sora consangvină, sora uterină, mama și bunica. Fiii și frații (de sex masculin, cu excepția celor uterini) sunt considerați succesori secundari și vin la moștenire după cei primari.  Dacă nu există moștenitori primari și/sau secundari, succesiunea urmează a fi culeasă de celelalte rude ale defunctului. Trebuie reținut că sharia consacră un drept intangibil la o cotă determinată din masa succesorală pentru fiecare din moștenitori, fie primari, fie secundari, dreptul de a revendica această cotă fiind imprescriptibil.

5. Dincolo de faptul că dimensiunea comunității musulmane din România, la acest moment, este incomparabilă în raport cu cele stabilite în vestul Uniunii Europene, integrarea în contextul liberei circulații a persoanelor în spațiul comunitar poate determina, în viitor, schimbări majore și în această direcție și poate face utile dezbaterile inclusiv asupra unor astfel de teme ce pot fi de interes pentru practicienii dreptului.

 

[1] Sharia (Shari’a, shariah, shari’ah, sharia) – cod de legi derivate din Coran și din învățăturile lui Mohammed (conform definiției dată la paragraful 1.5 din normele relevante publicate de The Law Society Londra)

[2] De notat că vechea reglementare era oarecum similară celei aplicabile în Anglia și țara Galilor, la art. 66 din Legea nr. 105/1992 fiind prevăzut că: „moștenirea este supusă: a) în ce privește bunurile mobile, oriunde acestea s-ar afla, legii naționale pe care persoana decedata o avea la data morții; b) în ce privește bunurile imobile și fondul de comerț, legii locului unde fiecare din aceste bunuri este situat.”

 

Google, Apple, Adobe and Intel agree to settle anti-poaching lawsuit

Gigaom

More than 60,000 California engineers are poised to collect a windfall, after four of Silicon Valley’s largest employers agreed to settle a closely-watched class action suit that alleged the companies entered into illegal pacts not to poach one another’s employees.

A court filing, first reported by Reuters, shows that Apple(s aapl), Google(s goog), Adobe(s adbe) and Intel(s intc) have agreed to settle the case, but does not provide financial details. Any settlement will have to be approved by the court, and is likely to include a contingency of around 20 percent to the lawyers who brought the case.

The case, filed in 2011, has been a hot topic for gossip in Silicon Valley, in part because of salacious details such as the role of late Apple CEO Steve Jobs in organizing and enforcing the pact, and the mysterious murder of one of the named plaintiffs in the case. Recent emails have also…

View original post 95 more words

Ascultarea minorilor în procedura notarială a divorțului

1. În conformitate cu dispozițiile legale în vigoare (art. 373-381 din Codul civil, art. 914-934 din Codul de procedură civilă, art. 137 din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială, astfel cum a fost modificată, art. 267-278 din Regulamentul din 24 iulie 2013 de aplicare a Legii nr. 36/1995), divorțul poate avea loc: a) pe cale judiciară, când este pronunțat de instanța competentă: (i) la cererea ambilor soți sau a unuia dintre aceștia acceptată de celălalt soț; (ii) pentru motive temeinice care afectează grav relațiile dintre soți și care fac imposibilă continuarea căsătoriei; (iii) la cererea unuia dintre soți, după separarea în fapt care a durat mai mult de 2 ani; (iv) din motive medicale, la cererea soțului a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei; b) pe cale administrativă, prin acordul soților, când este constatat de ofițerul de stare civilă, de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților; c) prin procedura notarială, prin acordul soților, când este constatat de notarul public, de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților. De asemenea, desfacerea căsătoriei poate face obiectul medierii, înțelegerea părților urmând a fi depusă la instanța competentă să pronunțe divorțul (art. 64-66 din Legea nr. 192/2006).
2. Dincolo de particularitățile fiecărei proceduri, din cele anterior enunțate, în prezentul articol analizăm dacă și în ce condiții sunt incidente dispozițiile art. 264 din Codul civil, privind audierea minorului, în ipoteza constatării divorțului prin acordul soților de către notarul public, în condițiile în care deși Legea nr. 36/1995, regulamentul de aplicare a acesteia ori chiar dispozițiile care reglementează desfacerea căsătoriei în cadrul Codului civil și a celui de procedură civilă nu prevăd obligația notarului public de a proceda în sensul audierii minorului, există practică notarială în acest sens, determinată de o interpretare extensivă dată de practicieni dispoziției legale anterior menționată.
3. Conform art. 264 alin. 1 din Codul civil, text care reia, fără vreo modificare ori adaptare, formula practicată la art. 12 alin. 2 din Convenția O.N.U. cu privire la drepturile copilului, adoptată la 29 noiembrie 1989: „În procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea, poate fi ascultat și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluționarea cauzei.” Tot astfel, la art. 29 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată: „În orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește, copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluționarea cauzei.”

4. Ori, potrivit clasificării de la primul alineat, putem vorbi despre „proceduri judiciare sau administrative”, ca modalități de desfacere a căsătoriei, doar în cazul divorțului pronunțat de instanță ori al celui constatat de ofițerul de stare civilă (în această ultimă ipoteză nefiind, însă, permis divorțul soților care au copii născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați), în condițiile în care art. 375 din Codul civil distinge, în mod expres și explicit, între divorțul pe cale administrativă și cel prin procedura notarială iar medierea per se nu poate fi, de asemenea, asimilată unei proceduri judiciare ori administrative. Prin urmare, cu referire strict la divorț, audierea minorului apare ca fiind obligatorie exclusiv în cazul desfacerii căsătoriei pe cale judiciară. Cât despre modalitatea de realizare a acesteia, în lucrarea intitulată „Ghid de audiere a copilului în proceduri judiciare”, redactată sub coordonarea doamnei prof. univ. dr. Mona-Maria PIVNICERU și a domnului dr. Cătălin LUCA și publicată de Editura Hamangiu București, în 2009, sub patronajul Asociației Alternative Sociale și Institutului Național al Magistraturii, în mod pertinent se recomandă prezența psihologului la audiere, acesta având calificarea și expertiza necesare pentru a putea „explica magistratului până unde poate merge explorarea, spre exemplu, a abuzurilor suferite de copil și când anume o pauză devine necesară” (op. cit. pag. 20). De asemenea, conform aceluiași ghid, persoanelor care audiază copii în procedurile extrajudiciare li se recomandă să „solicite ajutorul unui specialist în protecția copilului” dacă nu pot „gestiona corespunzător relația cu copilul în sensul unei audieri eficiente”, fiind totodată recomandat ca „sexul intervievatorului să fie similar cu cel al copilului intervievat” (op. cit. pag. 28). Nu în ultimul rând, printre principiile generale de audiere, alături de cel suprem al interesului superior al copilului, autorii au menționat și principiul specializării magistratului, apreciind ca fiind „incontestabil faptul că specializarea în justiția juvenilă și dreptul familiei implică o instruire și o înclinație specială”, în condițiile în care „din punct de vedere psihologic, ascultarea copiilor ridică probleme speciale” și „în absența unei specializări și instruiri adecvate a judecătorilor, asemenea audieri pot avea consecințe nefaste asupra unui copil” (op. cit. pag.55). Apare, astfel, ca fiind evident că în această materie nu este și nu poate fi loc pentru improvizații, instrumentarea de formulare cu caracter general puse la dispoziția notarilor publici fără să existe norme legale și tehnice specifice în materie, ori pentru interpretări extensive ale cadrului legal existent fără să se țină cont de faptul că audierea copilului nu este și nu trebuie să fie un simplu punct pe ordinea de zi a întâlnirii dintre notarul public și clienți, de bifat în derularea procedurii de desfacere a căsătoriei, ci trebuie să permită atingerea scopului reglementării legale, anume acela de a asigura respectarea dreptului minorului de a fi ascultat cu privire la proceduri judiciare sau administrative care au relevanță în ceea ce îl privește.

5. Prin urmare, apreciem că audierea copilului, în sensul art. 264 din Codul civil, este obligatorie și poate fi efectuată, în materia divorțului, doar de instanța de tutelă, în cadrul căreia ar trebui să existe magistrați specializați în domeniu. În condițiile în care Codul civil face, în mod expres, distincție între procedura judiciară, administrativă și notarială a divorțului iar art. 264, reluând ad literam formularea art. 12 alin. 2 din Convenția O.N.U. cu privire la dreptului copilului, face vorbire despre dreptul copilului de a fi ascultat în „orice procedură judiciară sau administrativă care-l privește”, rezultă că desfacerea căsătoriei pe cale notarială nu impune audierea de către notarul public a minorului, acesta având doar obligația de a verifica existența consimțământului valabil al soților, inclusiv în ceea ce privește exercitarea autorității părintești, și de a constata desfacerea căsătoriei și acordul părților referitor la modalitatea de creștere și educare a minorilor ori de a respinge cererea solicitanților ținând seama de raportul de anchetă socială întocmit de autoritatea competentă.

6. Subliniem că, în opinia noastră, această soluție nu poate fi considerată ca venind în contradicție nici cu dreptul minorilor de a fi ascultați, astfel cum este consacrat la art. 6 lit. (h) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, astfel cum a fost modificată, și potrivit căruia: „Respectarea și garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii: h) ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate;” și nici cu obligația „organismelor private autorizate” acolo menționate (art. 2 alin. 4 din Legea nr. 272/2004) de a respecta principiul interesului superior al copilului, în contextul în care notarul public este obligat ca, în cazul divorțului soților având copii minori, născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, să solicite efectuarea raportului de anchetă socială, de ale cărui concluzii este ținut potrivit art. 375 alin 2 teza ultimă din Codul civil. Ancheta socială, prin prisma specializării profesionale a celor autorizați să o realizeze, substanțial diferită de cea a notarilor publici, nu răspunde doar imperativului de ordin formal, procedural, de a permite exercitarea dreptului minorului de a fi ascultat dar asigură ori cel puțin ar trebui să asigure și un cadru optim pentru o astfel de audiere, așa cum este conturat în ghidul de audiere mai sus-amintit, putând furniza notarului public informații cu adevărat relevante pentru soluționarea cererii înaintată de soți.

7. Pe cale de consecință, apreciem utilă clarificarea legislativă a procedurii notariale de divorț, cu privire la audierea minorilor rezultați din căsătoria a cărei desfacere se solicită, din afara acesteia sau adoptați, ținând seama de faptul că, pentru a răspunde cu adevărat interesului superior al copilului, ascultarea acestuia nu poate fi asimilată unei simple formalități.

No apologies

Copyright holders cannot be obliged `to tolerate infringements of their rights which may accompany the making of private copies`

As the Court of Justice of the European Union held in its judgment given on 10 April 2014, in Case C-435/12 (ACI Adam BV and Others v Stichting de Thuiskopie and Others), `the private copying exception admittedly prohibits copyright holders from relying on their exclusive right to authorise or prohibit reproductions with regard to persons who make private copies of their works; however, it precludes that provision from being understood as requiring, beyond that limitation which is provided for expressly, copyright holders to tolerate infringements of their rights which may accompany the making of private copies.` (“http://curia.europa.eu/juris/document/document_print.jsf?doclang=EN&text=&pageIndex=0&part=1&mode=req&docid=150786&occ=first&dir=&cid=547041”>)